Matei, Gavrilă și Șerban, lăsați acasă de Rednic! Lotul deplasat de Dinamo în cantonamentul din Cipru

Matei, Gavrilă și Șerban, lăsați acasă de Rednic! Lotul deplasat de Dinamo în cantonamentul din Cipru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lotul echipei Dinamo a plecat, miercuri, în cantonamentul din Cipru, antrenorul Mircea Rednic alegând să nu-i includă printre cei 22 de fotbaliști pe Cosmin Matei, Bogdan Gavrilă și Ionuț Șerban.

„Plecăm cu un lot de 22 de jucători. Mai lipsește un jucător, o piesă, un jucător străin. Am spus că vor mai veni doi jucători, un român, Batin, care a venit, și un străin. Străinul e un jucător polivalent, care poate să joace pe benzi, dar și ca al doilea vârf. E o perioadă de transferuri încă, mai așteptăm, sunt sigur că unul dintre cei trei jucători cu care suntem în discuții va veni. Pe Mutu mi l-aș fi dorit acum 5-6-7 ani, nu acum. Noi avem un alt proiect, dăm credit tinerilor talentați pe care îi avem în curte, chiar dacă Mutu a fost și rămâne un jucător foarte bun. Situația lui Matei este clară, el a refuzat să-și prelungească contractul în vară, am stabilit că va rămâne până în iarnă când își va găsi echipă. Are oferte și își va găsi echipă. Nu știu ce a făcut Gavrilă. Tot vorbim de jucători talentați, lor le place aici, că e viață frumoasă. Noi le dăm șansa să joace la un club. Patrick Petre am înțeles că ne-a căutat și va semna în zilele următoare”, a declarat Rednic, la Aeroportul Henri Coandă.

Tehnicianul are încredere în calitățile atacantului Paul Batin, chiar dacă nu a marcat multe goluri pentru fosta sa echipă FC Botoșani: „Dacă era să ne luăm după cifre, pe Bizon îl duceam la rugby. Dar Batin este un jucător cu care eu am lucrat. El poate să joace al doilea vârf. Am încercat în tur cu Vojnivici, dar Batin poate să facă lucrul ăsta. Am încredere în el și sunt sigur că va avea evoluții foarte bune„.

În ceea ce îl privește pe Ciprian Marica, Rednic a precizat că nu e adevărat că acesta nu a primit o ofertă de la Dinamo, așa cum a afirmat după ce a semnat cu Steaua. „Nu vreau să comentez, e decizia lui, a ales să meargă la Steaua. Nu e adevărat că nu l-a contactat nimeni de la Dinamo. Dar eu sunt preocupat acum de jucătorii mei. Mă bucur că în perioada asta antrenamentele au mers bine. Acum urmează jocurile și sper ca jucătorii care au venit să se integreze. Nu mă interesează ce transferuri au făcut celelalte echipe. Eu știu de ce jucători am nevoie„, a spus Rednic.

Antrenorul dinamovist a confirmat încă o dată faptul că va rămâne la echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare, cel puțin până la finalul actualei ediții a Ligii I: „Am avut o ofertă din Belgia acum două zile și ieri au fost de acord să plătească clauza de reziliere. E destul de mare, dar am refuzat, pentru că mă simt foarte bine la Dinamo și nu voi pleca până în vară sută la sută„.

Lotul echipei Dinamo pentru stagiul de pregătire din Cipru este următorul:

  • Vytautas Cerniauskas, Victor Rîmniceanu, Vlad Muțiu (portari), Ante Puljici, Steliano FIlip, Miha Mevlja, Sergiu Hanca, Andrei Marc, Laurențiu Corbu (fundași), Ionuț Nedelcearu, Vlad Olteanu, Dorin Rotariu, Patrick Ekeng, Antun Palici, Valentin Costache, Paul Anton, Andrei Tîrcoveanu, Valentin Lazăr (mijlocași), Harlem Gnohere, Marcel Essombe, Paul Batin și Ionuț Moldoveanu (atacanți).

În cadrul cantonamentul din Limassol, Cipru, care se va încheia la 3 februarie, echipa Dinamo București va susține și patru meciuri de pregătire, după cum urmează:

23 ianuarie, ora 15.00, Yermasoyia: Dinamo – Shijiazhuang (China);

26 ianuarie, ora 15.00, Pyrgos: Dinamo – Aris Limassol (Cipru);

28 ianuarie, ora 15.00: Dinamo – FK Ural (Rusia);

1 februarie, ora 15.00: Dinamo – Ruch Chorzow (Polonia).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, diagnosticat cu CANCER de prostată. A suferit deja o operație dificilă
Mihai Albu, diagnosticat cu CANCER de prostată. A suferit deja o operație dificilă
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×